Vin
Istoria milenară a viticulturii şi vinificării maghiare se bazează pe tradiţiile orientale aduse de maghiari, pe cunoştinţele romanilor care trăiau in Panonia, pe ceea ce ştiau călugării din ordinea Benedictină şi din alte ordine bisericeşti, precum şi pe cunoştinţele meşterilor din Burgundia şi Italia. Toate aceste cunoştinţe au fost mai târziu perfect adoptate de viticultorii maghiari. Marea varietate a vinurilor maghiare se datorează climei unice şi al solului foarte variat.
În timp ce alte naţiuni beau cereale fermentate, adică bere, au păreferat nectarul obţinut din struguri. Ungaria este între primele 25 pe lista ţărilor producătoare de vin.
Pe lângă preparatele culinare putem degusta vinurile produse în cele 22 de regiuni viticole. În afară de soiurile internaţional cunoscute şi recunoscute, câteva soiuri se găsesc numai şi numai în Ungaria, ca de exemplu vinurile albe obţinute din strugurii ce cresc pe solul vulcanic ce înconjoară lacul Balaton, soiuri precum Badacsonyi Kéknyelű sau Juhfark din Somló.
Gustul faimos, unic al vinului de Tokaj se datorează microclimatului specific, solului vulcanic cât şi poziţiei ideale ale dealurilor şi ceţii fine de toamnă de pe râurile Tisa şi Bodrog.
în zilele de azi în Ungaria are loc o renaştere a vinului. În cele 22 de regiuni sunt 27 de societăţi care se ocupă de producţia vinului, cultura, arhitectura, servicii pentru turişti bazate pe tradiţie, oferind vizitatorilor vinuri de calitate locale.
Generaţii de producători de vin au creat vinuri unice ca Sânge de taur din Eger (Egri Bikavér) şi Szekszárd sau faimosul Tokaji aszú lăudat de consumatori şi de profesionişti deasemenea vinul regilor şi regele vinurilor. Veniţi în Ungaria şi vedeţi ce înseamnă să fii rege savurând un vin regal!
Mai multe informaţii:


![[X]](/site/upload/2009/06/close.gif)


