Arhitectură
Pe teritoriul Ungariei Vă aşteaptă relicve de arhitectură vechi de două milenii. Să nu vă miraţi dacă după un colţ de stradă aveţi impresia că aţi făcut o călătorie în timp de multe secole văzând ruinele romane alături de castele medievale şi palate din epoca barocului.
Cele mai vechi relicve semnificative de arhitectură se găsesc în Bazinul Carpatin în fosta provincie romană Pannonia (Transdanubia în zilele noastre, la vest de Dunăre). Aşezare după aşezare a fost construită de-a lungul Drumului Chilimbarului şi a graniţelor acestei provincii cu o importanţă militară deosebită, care a fost sub stăpânire romană până secolul al 5-lea.
Primele construcţii importante de după cucerirea teritoriului de către maghiari au avut loc la sfârşitul secolului al 10-lea şi la începutul secolului al 11-lea. Abaţia Benedictină de la Pannonhalma înfiinţat în timpul stăpânirii domnitorului Géza, face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, iar catedrala regală construită după ordinul regelui Ştefan I a devenit un loc de încoronare şi înmormântare pentru regi. Catedrala de la Ják este un reprezentant important a stilului arhitectural roman din secolul al 13-lea, cele de la Lébény şi Zsámbék deasemenea. După invaziile mongolilor în 1241-2 regele Béla al IV-lea a încurajat construirea castelelor şi fortificaţiilor de piatră pentru o mai bună protecţie. Arhitectura din prima jumătate a secolului al 14-lea arată influenţa goticii classice mature franceze şi a Trecentoului din Italia. Sub domnia Angevinilor a avut loc a dezvoltare urbană rapidă.
Arhitectura din timpul regelui Matei Corvin, în partea a doua a secolului al 15-lea, la început arată influenţa goticii târzii, după aceea a renaşterii italiene, care se vede pe clădirile din Visegrád şi pe reconstrucţiile Fortăreţei de la Buda.Din cauza războaielor frecvente cele mai importante construcţii din secolul al 16-lea au devenit fortăreţele. În timpul cotropirii turceşti a avut loc o modernizare enormă a fortăreţelor, mai ales pe baza planurilor italiene, cu scopul de a opri invazia turcilor. În acelaşi timp multe biserici creştine au fost modificate şi s-au construit multe moschee în timpul celor 150 de ani de domnie muzulmană.
Stilul baroc se regăseşte peste tot în ţară, şi clădirile construite în secolul al 17-lea şi 18-lea alcătuiesc marea majoritate din monumentele noastre istorice. După izgonirea turcilor de pe teritoriul Ungariei a început o construire entuziasmată, mai ales în domeniul bisericesc, şi deasemenea s-au construit multe palate.
În secolul al 19-lea interesul s-a întors spre construcţii laice şi case familiare. La începutul secolului stilul dominant era o variantă a clasicismului, mai simplă decât în ţările occidentale a Europei.
Romantismul, în mijlocul secolului, a adus un interes în stilurile medievale şi orientale, exemplul cel mai bun fiind Casinoul Pesta (1859-1865) proiectat de Frigyes Feszl. Au vrut să creeze un stil unic naţional din elementele arhitecturii orientale, ca să aducă aminte de originea ungurilor, şi cu acest scop au folosit ornamentaţia tradiţională a veşmintelor populare, găitanul.
Stilul dominant înaite de izbucnirea Primului Război Mondial a fost istoricismul. Împreună cu stilul secesionist, istoricismul eclectic în arhitectură şi în planificarea oraşelor îmbinând cu stilurile diferitelor ere, au creat aspectul Budapestei după unificarea oraşelor Pesta şi Buda în anul 1873.
Secesionismul (art nouveau, stilul modern, Jugendstil) apare nu numai în arhitectură ci şi în creaţiile artistice din fiecare domeniu a artei şi începând din partea a doua a secolului al 19-lea şi până la anii 1920 are o importanţă foarte mare în Ungaria.
După al Doilea Război Mondial podurile bombardate ale Budapestei au fost reconstruite şi s-a depus un efort considerabil în renovarea Fortăreţei de la Buda. Totuşi, perioada caracterizată de construcţii ieftine din elemente prefabricate, blocuri simple din beton gri şi clădiri publice ridicate în stil socialist-realistic, nu favoriza creaţiile arhitecturii durabile.
Imre Makovecz, renumitul cultivator al arhitecturii organice, a devenit cunoscut şi apreciat pe o scară internaţională. El a creat o şcoală prin modul cum casele lui erau legate de pământul pe care au fost ridicate şi prin folosirea materialelor de construcţii naturale. El foloseşte deasemenea elemente din construcţia populară şi din alte domenii ale folclorului, ca şi motive celtice, orientale, scite şi trasilvănene.


![[X]](/site/upload/2009/06/close.gif)

